Cinci motive pentru care ar trebui să renunți la locul tău de muncă nociv

Cinci motive pentru care ar trebui să renunți la locul tău de muncă nociv
Publicat: 26/01/2016, 12:00

Locurile de muncă nocive pot distruge încrederea în propria persoană, pot determina un angajat să lucreze într-un mediu total nepotrivit și la sfârșitul zilei, acesta nu va mai avea energie pentru a-și căuta altă slujbă.

Angajații nemulțumiți trebuie să renunțe la jobul respectiv înainte de a fi prea târziu, scrie Alison Green, specialistă în resurse umane, pentru US News. Aceasta prezintă cinci motive principale pentru care ar trebui să faci pasul cel mare.

Îți schimbă percepția despre normalitate. Când lucrezi într-un mediu nepotrivit, riști să pierzi percepția asupra lucrurilor cu adevărat rele și a practicilor care în trecut ți se păreau anormale. Astfel, nu vei conștientiza cât de „toxice” sunt condițiile de muncă. Mai mult, nu vei mai putea deosebi șefii BUNI de cei RĂI.

Vei căpăta obiceiuri proaste la locul de muncă, pe care le iei cu tine la următorul job. Când lucrezi o perioadă îndelungată într-un mediu nociv sau în subordinea unui șef incompetent, vei adopta „obieciurile de supraviețuire”, care te vor ajuta doar temporar.

De exemplu, dacă șeful tău te va pedepsi pentru orice greșeală, s-ar putea să începi să-ți acoperi erorile. Pe de altă parte, dacă șeful nu îți recunoaște munca și accepți performanța slabă a colegilor, nu vei mai fi motivat să dai randament. Când vei renunța la jobul actual și vei trece la următorul de pe listă, acest obicei îți va dăuna cu siguranță.

Vei avea nevoie de recomandări din partea șefului tău „toxic”. Dacă nu te înțelegi cu șeful tău, s-ar putea să nu îți dorești să îl înscrii la capitolul „recomandări” din CV.

Din păcate, cu cât petreci mai mult timp la acest job, cu atât mai mult vei avea nevoie de recomandările lui, la următorul interviu de angajare.

Dezvoltarea ta profesională va frâna brusc. Chiar dacă îți place locul tău de muncă, un șef nociv îți va compromite șansele de a avea o carieră profesională de succes.

Șefii îți controlează viitorul profesional, de la proiectele pe care le dezvolți, până la recunoașterea muncii tale. Un manager „toxic” nu va fi dispus să îți ofere vizibilitatea de care ai nevoie în carieră.

Un loc de muncă nociv te poate îmbolnăvi! Studiile de specialitate arată că șefii „toxici” – foarte critici, nedrepți, inepți, ostili, agresivi – le pot provoca angajaților lor atacuri de inimă, tensiune ridicată, depresie, probleme de somn, anxietate etc. Astfel, cu cât lucrezi mai mult sub oblăduirea unui șef ostil, cu atât îți vei „șubrezi” sănătatea.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Toți șoferii din România, obligați să plătească. Intră în vigoare pe 1 iulie pentru diesel...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×